- Views: 18
La data de 5 iunie am marcat Ziua Mondială a Mediului prin masa rotundă „Ziua Mediului: realizări și perspective în ecologie și geografie”, organizată în cadrul proiectului instituțional 010801 „Sporirea securității ecologice și rezilienței geo-ecosistemelor la modificările actuale de mediu”.
Evenimentul a avut o semnificație deosebită, marcând 20 de ani de activitate a Institutului de Ecologie și Geografie, perioadă în care instituția s-a afirmat ca un important centru de cercetare științifică în domeniul ecologiei, geografiei și protecției mediului din Republica Moldova. În cuvântul său de salut, dr. Daniela Burduja, director al Institutului de Ecologie și Geografie al USM, a evidențiat contribuția cercetătorilor institutului la dezvoltarea cunoașterii științifice privind procesele de mediu, monitorizarea schimbărilor ecologice și fundamentarea soluțiilor pentru gestionarea durabilă a resurselor naturale.
Reprezentanții autorităților publice:
Dr. hab., prof. univ., academician Boris Găina, reprezentant al Academiei de Științe a Moldovei, a subliniat importanța cercetării științifice în fundamentarea politicilor de mediu și în promovarea dezvoltării durabile.
Mihail Grigoraș, director adjunct interimar al Autorității de Meteorologie și Monitoring de Mediu, a evidențiat rolul esențial al monitorizării sistematice a factorilor de mediu pentru evaluarea impactului schimbărilor climatice și gestionarea riscurilor asociate.
Anastasia Caraion, specialistă principală în cadrul Direcției monitoringul resurselor naturale a Agenției de Mediu, a accentuat necesitatea consolidării sistemelor de monitorizare a resurselor naturale pentru asigurarea unei gestionări eficiente și sustenabile a acestora.
Dr. Rodica Ceban, specialist principal al Secției lucrări hidrotehnice din cadrul IP „Agenția Apele Moldovei”, a remarcat importanța cercetărilor interdisciplinare în domeniul managementului resurselor de apă și al adaptării infrastructurii hidrotehnice la provocările actuale de mediu.
În cadrul sesiunilor tematice au fost prezentate contribuțiile laboratoarelor institutului la monitorizarea, evaluarea și protecția mediului, precum și rezultatele cercetărilor desfășurate de-a lungul anilor de către raportorii:
- Dr. Anatolie Tărîță – Ariile naturale protejate de stat – valoare ecologică și protecție durabilă
- Dr. hab. Constantin Bulimaga – Realizările Laboratorului Ecourbanistică în perioada 1992–2026
- Dr. Rodica Cojocari – Laboratorul de Geografie în monitorizarea și evaluarea mediului
Temele abordate au fost despre realizările cercetărilor ştiinţifice laboratoarelor din cadrul institutului nostru.
Evenimentul a oferit un spațiu valoros pentru dialog, schimb de experiență și consolidarea colaborării dintre cercetători, autorități și beneficiari.
Suntem onorați de diploma de apreciere acordată de Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu, o recunoaștere a activității și contribuției Institutului de Ecologie și Geografie în promovarea cercetării și protecției mediului.